Infomarket.md - Investitii
Despre aceasta a declarat directorul general al Lactalis cu reşedinţa la Moscova Martial Sekely a în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Moldovei Vladimir Filat, ambasadorul Franţei în Moldova Pierre Andrieu şi cu conducerea companiei Lactalis, a relatat serviciul de presă al guvernului. Martial Sekely a subliniat că Lactalis are planuri mari de extindere a activităţii sale în ţară, şi compania este interesată să exporte brânzeturile şi caşcavalurile, produse la întreprinderile pe care le deţine în Moldova, nu doar în spaţiul CSI, ci şi în UE. După cum a menţionat Martial Sekely, în acest sens, deja au fost demarate acţiunile necesare. El a menţionat de asemenea că Franţa este gata să ajute Moldova prin transfer de tehnologii şi inovaţii în domeniul producerii. Discuţia s-a axat pe consolidarea investiţiilor franceze în Moldova, crearea condiţiilor de activitate a investitorilor, cât şi pe unele aspecte privind piaţa produselor lactate.Vladimir Filat a declarat că autorităţile moldovene sunt interesate ca producţia autohtonă să ajungă pe piaţa europeană şi astfel să fie distrus stereotipul precum că Moldova poate exporta doar în Est. El a spus că apreciază eforturile pe care le depune Lactalis în acest sens. Vladimir Filat a dat asigurări că guvernul de la Chişinău va depune toate eforturile pentru ca investitorii să fie interesaţi să investească mai mult în ţara noastră şi va crea pentru aceasta toate condiţiile necesare. Pierre Andrieu a mulţumit premierului pentru interesul său faţă de investiţiile franceze în Moldova, menţionând că întâlnirea din luna martie a premierului moldovean cu oamenii de afaceri francezi a fost una utilă şi extrem de interesantă pentru oamenii de afaceri din Franţa. Grupul francez Lactalis este lider în Europa după volumul de producţie a brânzeturilor şi caşcavalurilor. Grupul procesează anual 6,9 mlrd. l de lapte în cadrul a 78 întreprinderi, 13 dintre care se află peste hotare, şi produce peste 950 mii t de produse lactate. Cifra de afaceri constituie 5,5 mlrd. euro. Lactalis produce toate tipurile de produse lactate: brânzeturi, unt, caşcavaluri, smântână, lapte. Cea mai cunoscută marcă comercială a companiei - President. Lactalis deţine câteva întreprinderi în Moldova, inclusiv Fabrica de lactate Alba din Hânceşti. // 15.04.2010 – InfoMarket.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire