OMEGA: Suprafeţele de cultivare a producţiei ecologice pure vor fi extinse de trei ori în următorii patru ani
Autorităţile centrale intenţionează să extindă, în următorii patru ani, de trei ori suprafaţa de cultivare a producţiei ecologice pure. Actualmente, producătorii agricoli cultivă astfel de legume pe o suprafaţă de 22 mii hectare de pământ arabil.
"La momentul actual, deja peste 22 mii hectare de pământ arabil din Moldova se cultivă produse ecologic pure. Iar din aceste 22 mii hectare, 15 mii sunt certificate de organizaţii internaţionale de certificare. Adică ei deja înaintează pe piaţa producţie de calitate înaltă la preţuri foarte mari", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, viceministrul Economiei şi Comerţului, Iurie Muntean.
Muntean a specificată că "toată producţia este destinată exclusiv exportului, inclusiv şi pentru piaţa europeană". "În acest an, planificăm să obţinem certificarea a încă cel puţin 4 hectare de pământ, fapt care va permite majorarea exporturilor noastre de produse ecologic pure cu 32 mii de tone şi va spori şi postările pe piaţa internă cu 10 mii tone", a conchis Muntean.
Pentru anul curent în Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli au fost prevăzute subvenţii în mărime totală de 5 mln lei pentru susţinerea promovării şi dezvoltării agriculturii ecologice
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire