jeudi 9 juillet 2009

Accesul companiilor la piaţa moldovenească este unul dintre cele mai deschise din lume, arată un raport al FEM

OMEGA: Accesul companiilor la piaţa moldovenească este unul dintre cele mai deschise din lume, arată un raport al FEM
Republica Moldova a făcut progrese considerabile la capitolul activizarea şi promovarea comerţului, potrivit raportului The Global Enabling Trade Report 2009, efectuat de Forumul Economic Mondial (FEM). Astfel, Moldova a urcat în anul curent cu zece poziţii, faţă de anul 2008, de pe locul 62 pe poziţia 52, fiind punctată cu 4,15 puncte din şapte posibile.

Raportul a fost efectuat în baza indicatorilor ce ţin de accesul la piaţa internă şi externă, administrarea hotarelor, infrastructura de transport şi comunicaţii şi climatul de afaceri. Astfel, Republica Moldova a luat un scor bun la capitolul accesului la piaţă, situându-se pe locul şase în clasament, datorită cotelor preferenţiale de care beneficiază pentru piaţa comunitară. De asemenea, are negociate căi de acces pe piaţa CSI. Un alt plus pentru Moldova sunt barierile foarte mici la operaţiunile de import, în special la producţia non-agricolă. La categoria eficienţă de import-export Moldova a fost menţionată la capitolul eficienţa perfectării actelor ce ţin de relaţiile de schimb.

În anul curent, Moldova a depăşit cu două poziţii România, care s-a situat pe locul 54 după nivelul de competitivitate în acest domeniu şi Ucraina, care este pe locul 71 în top. Totodată, Moldova a fost depăşită de Estonia (22), Lituania (40), Letonia (44) şi alte ţări.

În analizele raportului FEM au participat 121 de ţări ale lumii. Cele mai competitive state rămân Singapore, care s-a situat pe locul 1, urmată de Hong Kong, Elvenţia, Danemarca, Suedia, Canada şi altele.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire