INFO-PRIM-NEO
2009-03-14/11:39 Cursa maritimă Giurgiuleşti– Istambul–Giurgiuleşti va fi deschisă la 17 martie. Anunţul a fost făcut de operatorul Portului de pasageri Giurgiuleşti – întreprinderea de stat „Portul Fluvial Ungheni”, transmite Info-Prim Neo cu referire la căpitănia portului Giurgiuleşti din cadrul Agenţiei Transporturi.
Cursa maritimă va fi efectuată cu o nava de pasageri „Prinţesa Elena”, cu o capacitate de îmbarcare de 145 de persoane. Călătoria include trecerea pe mare, timp de 32 de ore şi staţionarea de 2 zile în Istambul, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Transporturi.
Pasagerii deja pot procura bilete pentru cursa maritimă la casele de vânzări din port. Ei pot opta pentru cabine de 2 locuri, 3 locuri (familiale), 4 locuri şi de clasa lux.
Costul biletului include trecerea pe mare tur-retur, hrană de trei ori pe zi la bordul navei în timpul călătoriei şi staţionării în Istambul, cazarea la bordul navei în timpul staţionării în Istambul, transportarea gratuită a 60 kg bagaj de mână.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire