vendredi 12 mars 2010

GRANTURI SUEDEZE îN SCOPUL ACHIZIŢIONĂRII ECHIPAMENTULUI ŞI TRANSFERULUI TEHNOLOGIILOR MODERNE îN CADRUL INIŢIATIVEI DEMOENVIRONMENT

Infomarket.md - Macroeconomia
Agenţia Suedeză pentru Creştere Economică şi Dezvoltare Regională a lansat un apel către mai multe state în curs de dezvoltare, inclusiv Moldova, de prezentare a propunerilor de proiecte în cadrul iniţiativei DemoEnvironment, a comunicat pentru InfoMarket serviciul de presă al Ministerului Economiei. DemoEnvironment este un instrument de finanţare, oferit de către autorităţile suedeze sub formă de grant, pentru achiziţionarea echipamentului şi transferul tehnologiilor moderne eco-eficiente, implementarea cărora va contribui la protecţia mediului, managementul eficient al deşeurilor, conservarea energiei, utilizarea resurselor regenerabile şi la protecţia contra poluanţilor. Beneficiarii eligibili sunt autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile şi companiile private, din ţara unde vor fi instalate tehnologiile, cu condiţia ca furnizorul să fie dintr-un alt stat decât beneficiarul. Procesul de selecţie se desfăşoară anual, respectiv cu 2 procese de selecţie, primăvara şi toamna. Reieşind din specificul acestui instrument ce implică un buget comun pentru mai multe ţări, formularele de proiecte se expediază direct finanţatorului. Informaţii detaliate despre participarea la proiect pot fi accesate la adresa http://www.tillvaxtverket.se/sidhuvud/englishpages/demoenvironment.4.210... . // 12.03.2010 – InfoMarket


Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire